Pagina Ad Astra pentru dezbaterea
reformei legislative. Materialele postate aici nu reprezintă neapărat
opinia asociaţiei Ad Astra sau a membrilor acesteia, afară de cazul că este
specificat altminteri. Aşteptăm contribuţii la adresa: dezbatere@legislatie.ad-astra.ro. Mai multe detalii ... |
ro-lege-1-2011-2022-art-127
CITAT: (1) Comunitatea universitară este constituită din studenţi, personal didactic şi de cercetare şi personal didactic şi de cercetare auxiliar. (2) Din comunitatea universitară fac parte şi persoane cărora li s-a conferit calitatea de membru al comunităţii universitare, prin hotărâre a senatului universitar. (3) Membrii comunităţii universitare au drepturile şi îndatoririle stabilite prin reglementările legale în vigoare şi prin Carta universitară.ro-lege-1-2011-2022-art-166
CITAT: (1) Pot fi conducători de doctorat persoanele care au obţinut dreptul de conducere de doctorat înaintea intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi persoanele care au obţinut atestatul de abilitare, având cel puţin funcţia de lector/şef de lucrări, respectiv de cercetător ştiinţific gradul III. (2) Calitatea de conducător de doctorat este acordată prin ordin al ministrului educaţiei, naţionale şi cercetării ştiinţifice, la propunerea CNATDCU de acordare a atestatului de abilitare, în conformitate cu standardele şi procedurile elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Aceste standarde se stabilesc pe baza unor criterii de evaluare relevante la nivel internaţional, propuse de CNATDCU şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice. Standardele minimale de acceptare de către CNATDCU a dosarului pentru obţinerea atestatului de abilitare nu depind de funcţia didactică sau de gradul profesional. (3) Pentru a conduce doctorate, cadrele didactice şi de cercetare care au dobândit acest drept trebuie să aibă un contract de muncă cu un IOSUD sau o instituţie membră a unui IOSUD şi să fie membre ale unei şcoli doctorale. Cadrele didactice şi de cercetare abilitate şi cercetătorii ştiinţifici abilitaţi devin conducători de doctorat în urma abilitării. (4) Specialiştii care au dobândit dreptul legal de a conduce doctorate în instituţii de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate dobândesc calitatea de conducător de doctorat în cadrul IOSUD din România, după cum urmează: a) specialiştii care au calitatea de conducător de doctorat în una din ţările Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi Confederaţia Elveţiană dobândesc automat calitatea de conducător de doctorat în România, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului; b) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului stabileşte o listă a instituţiilor de învăţământ superior, din afara ţărilor menţionate la lit. a), aflate printre cele mai prestigioase universităţi ale lumii. Specialiştii care au calitatea de conducător de doctorat în una din instituţiile aflate pe această listă dobândesc automat calitatea de conducător de doctorat în România, în urma unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului; c) specialiştii care sunt conducători de doctorat în cadrul unor instituţii din străinătate, altele decât cele prevăzute la lit. a) sau b), pot obţine calitatea de conducător de doctorat în România, fie printr-o convenţie internaţională de recunoaştere reciprocă, fie conform prevederilor alin. (2). (5) Un conducător de doctorat poate îndruma studenţi-doctoranzi numai în domeniul pentru care a obţinut acest drept.ro-lege-1-2011-2022-art-287
ro-lege-319-2003-2022-art-3
CITAT: (1) Dispoziţiile prezentului statut se aplică personalului de cercetare-dezvoltare care îşi desfăşoară activitatea în cadrul sistemului naţional de cercetare-dezvoltare, în cadrul altor structuri organizatorice cu capital de stat, privat sau mixt, al instituţiilor publice, precum şi în cadrul unor forme asociative ori în mod individual. (2) Prezenta lege reglementează statutul personalului de cercetare-dezvoltare şi stabileşte drepturile şi obligaţiile specifice, precum şi modalităţile de angajare şi promovare.ro-lege-319-2003-2022-art-4
CITAT: Activitatearpersonalului de cercetare-dezvoltare este de interes naţional şi cuprinde: a) dezvoltarea cunoştinţelor ştiinţifice; b) participarea la transferul cunoştinţelor şi tehnologiilor în toate domeniile vieţii economice şi sociale; c) participarea la valorificarea eficientă a rezultatelor activităţii de cercetare-dezvoltare, pentru dezvoltarea durabilă a societăţii.ro-lege-319-2003-2022-art-5
CITAT: Personalul de cercetare-dezvoltare: a) asimilează, utilizeazăşi generează noi cunoştinţe şi aplică cele mai bune practici în domeniul specific de activitate; b) respectă misiunea cercetării, etica şi deontologia profesională.ro-lege-319-2003-2022-art-23
CITAT: (1) Personalul de cercetare-dezvoltare atestat, care revine în activitatea de cercetare-dezvoltare după părăsirea acesteia pentru motive care nu îi sunt imputabile, se încadrează la gradul ştiinţific dobândit anterior. (2) Personalul atestat ştiinţific poate exercita prin cumul de funcţii activităţi în cercetare-dezvoltare, învăţământ şi/sau producţie, în condiţiile prevăzute de lege. (3) Beneficiază de rezervarea postului şi pot exercita cumulat activităţi de cercetare-dezvoltare, la gradul ştiinţific dobândit, persoanele alese în Parlament, numite în Guvern sau care îndeplinesc funcţii de specialitate specifice în aparatul Parlamentului, al Administraţiei Prezidenţiale şi al administraţiei publice centrale ori în serviciile publice descentralizate ale acesteia, precum şi cele alese sau numite de Parlament în alte organe şi organisme centrale ale statului, precum şi cele alese în conducerea Academiei Române.ro-lege-319-2003-2022-art-36
CITAT: (1) Cercetătorii ştiinţifici gradul I pensionaţi pot desfăşura, în condiţiile legii, activităţi de cercetare-dezvoltare, salarizate prin cumul sau prin plata cu ora. (2) La cerere, cercetătorii ştiinţifici gradul I pot fi menţinuţi în continuare în funcţii de cercetare-dezvoltare, după împlinirea vârstei legale de pensionare, cu aprobarea anuală a consiliului ştiinţific. (3) Personalul didactic universitar poate funcţiona ca personal de cercetare asociat în instituţiile, unităţile sau structurile de cercetare-dezvoltare ale acestora, cu participare la conducerea şi execuţia programelor şi a proiectelor de cercetare-dezvoltare, precum şi la valorificarea rezultatelor acestora. (4) Personalul didactic universitar poate încheia contracte sau convenţii de cooperare ştiinţificăşi de dezvoltare tehnologică pe durată determinată cu instituţiile, unităţile sau structurile de cercetare-dezvoltare ale acestora, în vederea participării la coordonarea şi execuţia programelor şi a proiectelor de cercetare-dezvoltare din Planul naţional sau planurile sectoriale de cercetare-dezvoltare.
ue-recomandare-2122-2021-2022-rec-1b
CITAT: Libertatea cercetării științifice: ca parte a unei culturi a cercetării inerente SEC și o condiție necesară pentru ca cercetătorii să își definească întrebările, teoriile și metodele de cercetare într-un mod liber, deschis și sigur și să producă, să partajeze și să disemineze cunoștințe, date și alte rezultate;ue-recomandare-2122-2021-2022-rec-1e
CITAT: Urmărirea excelenței: angajamentul de a programa, de a efectua sau de a sprijini o cercetare de cea mai înaltă calitate posibilă, cu scopul de a atinge și a recompensa excelența ca o condiție prealabilă pentru a obține un impact la nivel științific, tehnologic, economic, precum și la nivelul politicilor și al societății, extinzând astfel baza generală de cunoștințe a Europei. Toate acestea implică faptul că sprijinul public pentru C-I ar trebui să vizeze selectarea și finanțarea inițiativelor de înaltă calitate – calitatea presupune că cercetarea este de nivel mondial, produce rezultate verificabile și reproductibile și se realizează prin procese și metodologii de cercetare transparente și printr-un management al cercetării care să permită reutilizarea sistematică a rezultatelor anterioare. Sistemul de evaluare a cercetării – pentru cercetare, cercetători, echipe și instituții – ar trebui să respecte acest principiu și să recompenseze calitatea în consecință; sprijinul public ar trebui să recunoască faptul că cercetarea fundamentală este esențială pentru asigurarea excelenței, a atractivității și a avantajului competitiv al ecosistemelor C-I și ar trebui să găsească un echilibru între cercetarea „motivată de curiozitate” și cercetarea „orientată spre obiective specifice”;
actualizat la 2024-12-19 18:54:39