Pagina Ad Astra pentru dezbaterea reformei legislative. Materialele postate aici nu reprezintă neapărat opinia asociaţiei Ad Astra sau a membrilor acesteia, afară de cazul că este specificat altminteri. Aşteptăm contribuţii la adresa:
dezbatere@legislatie.ad-astra.ro. Mai multe detalii ...

RO: OG 57/2002 versiunea 2022, ART 8

Conţinut



 În sistemul naţional de cercetare-dezvoltare sunt cuprinse, de asemenea, următoarele categorii de unităţi şi 
instituţii de drept privat:

 a) instituţii de învăţământ superior particulare acreditate sau structuri de cercetare-dezvoltare ale acestora, 
fără personalitate juridică, constituite conform Cartei universitare;

 b) titute sa sau centre de cercetare-dezvoltare fără scop patrimonial, recunoscute de utilitate publică;

 c) alte institute, centre sau staţiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca persoane juridice de drept privat, 
fără scop patrimonial;

 d) alte organizaţii neguvernamentale, fără scop patrimonial, care au ca obiect de activitate şi 
cercetarea-dezvoltarea sau structuri ale acestora legal constituite;

 e) societăţi comerciale care au ca principal obiect de activitate cercetarea-dezvoltarea;

 f) societăţi comerciale care au în obiectul de activitate şi cercetarea-dezvoltarea sau structuri ale acestora 
legal constituite. 

Comentarii

OBSERVATIE Procedura şi metodologia de evaluare a capacităţii de a desfăşura activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare
ro-og-57-2002-2022-art-8 (1 comentariu)
p-aa-normative-lipsa (15 comentarii) Completarea legislaţiei cu componentele lipsă
ro-hg-1265-2004 (3 comentarii) Norme metodologice privind programele, proiectele şi acţiunile cuprinse în PNCDI
ro-hg-1266-2004 (3 comentarii) Norme metodologice privind programele, proiectele şi acţiunile cuprinse în planurile sectoriale.
ro-og-57-2002-2022-art-60 (2 comentarii)
ro-og-57-2002-2022-art-33 (1 comentariu)

 Evaluarea capacităţii instituţionale de a desfăşura
cercetare se suprapune cu procesele de stabilire a eligibilităţii
pentru finanţare, cu cele procedurile statistice şi contabile,
inclusiv cu cele privind acordarea de reduceri fiscale, fiind un
subiect complex care presupune modificarea mai multor
normative

actualizat la 2023-12-07 18:14:07