Pagina Ad Astra pentru dezbaterea reformei legislative. Materialele postate aici nu reprezintă neapărat opinia asociaţiei Ad Astra sau a membrilor acesteia, afară de cazul că este specificat altminteri. Aşteptăm contribuţii la adresa:
dezbatere@legislatie.ad-astra.ro. Mai multe detalii ...

RO: LEGE 8/1996 versiunea 2019, ART 57

Conţinut


(1) În lipsa unei clauze contrare, contractul de editare va înceta după expirarea duratei 
stabilite sau după epuizarea ultimei ediţii convenite. 
(2) Se consideră epuizate ediţia sau tirajul al căror număr de exemplare nevândute este 
mai mic de 5% din numărul total de exemplare şi, în orice caz, dacă este mai mic de 100 de 
exemplare. 
(3) Dacă editorul nu publică opera în termenul convenit, autorul poate solicita, potrivit 
dreptului comun, desfiinţarea contractului şi daune pentru neexecutare. În acest caz, 
autorul păstrează remuneraţia primită sau, după caz, poate solicita plata remuneraţiei 
integrale prevăzute în contract. 
(4) Dacă termenul pentru publicarea operei nu este prevăzut în contract, editorul este 
obligat să o publice în termen de cel mult un an de la data acceptării acesteia. 
(5) În cazul în care editorul intenţionează să distrugă copiile operei, rămase în stoc după o 
perioadă de 2 ani de la data publicării, şi dacă în contract nu se prevede o altă perioadă, 
acesta este obligat să le ofere mai întâi autorului. 

actualizat la 2024-12-19 18:54:39