Pagina Ad Astra pentru dezbaterea reformei legislative. Materialele postate aici nu reprezintă neapărat opinia asociaţiei Ad Astra sau a membrilor acesteia, afară de cazul că este specificat altminteri. Aşteptăm contribuţii la adresa:
dezbatere@legislatie.ad-astra.ro. Mai multe detalii ...

RO: LEGE 8/1996 versiunea 2019, ART 3

Conţinut


(1) Este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera. 
(2) În cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecţia acordată autorului 
persoanele juridice şi persoanele fizice, altele decât autorul. 
(3) Calitatea de subiect al dreptului de autor se poate transmite în condiţiile legii. 
(4) Sunt recunoscuţi şi protejaţi ca titulari ai dreptului de autor persoanele fizice sau 
juridice, care au dobândit această calitate prin moştenire sau cesiune, în condiţiile legii, 
precum şi editorii de opere muzicale şi de opere scrise, pentru drepturile care le-au fost 
transferate în baza unor acorduri individuale şi care au dreptul cel puţin la o parte din 
veniturile provenite din drepturi. 
(5) Este considerat utilizator orice persoană fizică sau juridică care întreprinde acţiuni 
condiţionate de autorizarea de către autori sau titularii de drepturi, de remunerarea 
acestora sau de plata unor compensaţii către aceştia şi care nu acţionează în calitate de 
consumator. 

actualizat la 2024-12-19 18:54:39