Pagina Ad Astra pentru dezbaterea
reformei legislative. Materialele postate aici nu reprezintă neapărat
opinia asociaţiei Ad Astra sau a membrilor acesteia, afară de cazul că este
specificat altminteri. Aşteptăm contribuţii la adresa: dezbatere@legislatie.ad-astra.ro. Mai multe detalii ... |
[Legislaţia cercetării]
< art. 290 ]
ro-lege-1-2011
[ art. 292 >
(1) Personalul din învăţământul superior este format din personal didactic şi personal nedidactic. (2) Personalul didactic este format din personalul didactic de predare/cercetare, personal didactic auxiliar/cercetare din universităţi, biblioteci universitare şi biblioteci centrale universitare. (3) Prin personal didactic şi de cercetare, în sensul prezentei legi, se înţelege personalul care deţine, în mod legal, unul dintre titlurile universitare sau de cercetare prevăzute de prezenta lege, care aparţine unei instituţii de învăţământ superior şi care desfăşoară activităţi didactice şi/sau de cercetare. (4) În raport cu relaţiile de muncă stabilite cu instituţia de învăţământ superior, personalul didactic poatefi: titular sau asociat. În raport cu participarea la procesul didactic şi cu gradul de pregătire profesională, personalul didactic poate fi: personal didactic sau personal didactic auxiliar. (5) Prin personal didactic titular se înţelege personalul didactic care ocupă o funcţie didactică într-o universitate, obţinută prin concurs, pe o perioadă nedeterminată, precum şi personalul didactic menţinut conform prevederilor art. 289 alin. (6), în condiţiile legii. Personal didactic titular este şi personalul didactic care beneficiază de rezervare de post, în condiţiile legii. Cadrele didactice şi de cercetare angajate pe perioadă determinată au statut de cadru didactic şi de cercetare asociat. (6) Calitatea de titular există numai în raport cu o singură instituţie de învăţământ superior sau cu o singură instituţie de cercetare-dezvoltare; când un cadru didactic desfăşoară activităţi didactice sau de cercetare ştiinţifică în mai multe instituţii de învăţământ superior ori de cercetare-dezvoltare, calitatea de titular poate fi numai la una dintre ele, iar în celelalte, calitatea este de cadru didactic sau de cercetător asociat. (7) Funcţiilor de cercetare-dezvoltare din universităţi şi personalului care le ocupă li se aplică prevederile Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare. (8) În cazul desfiinţării unei unităţi de învăţământ superior de stat, personalul astfel disponibilizat beneficiază de salarii compensatorii, conform legislaţiei în vigoare.
actualizat la 2024-12-19 18:54:39